23 ianuarie 2012

  • USL trebuie să facă un pas în afara intereselor de partid şi să adopte o poziţie mai flexibilă, mai puţin radicală şi mai îndreptată spre ceea ce are nevoie România în acest moment. Demisia Guvernului poate fi o soluţie pentru USL, care pare preocupat exclusiv de cum să ajungă mai repede la funcţii, dar nu este o soluţie pentru români.

  • Ţinând cu dinţii de aceeaşi idee fixă a alegerilor anticipate, liderii USL reinventează Constituţia. Gafa lui Crin Antonescu a fost sancţionată chiar şi de colegul său de alianţă, Adrian Năstase, care i-a explicat că demisia parlamentarilor nu ar declanşa alegeri anticipate, ci doar alegeri parţiale în toate colegiile, pentru ca în noiembrie să aibă loc alegerile la termen.

  • Totodată, este surprinzător că în încercarea de a face un exerciţiu de democraţie, liderii opoziţiei greşesc tocmai împotriva principiilor democratice. Propun ca toţi parlamentarii să demisioneze, dar uită că grupul minorităţilor din Parlament nu poate participa la alegerile parţiale, care s-ar organiza în urma demisiei Parlamentului. Sunt deja câteva dovezi incontestabile că opoziţia gândeşte superficial.

  • Aruncăm în ridicol cea mai importantă a instituţie a democraţiei. Gândiţi-vă domnilor de la USL că anulaţi o instituţie importantă timp de cel puţin două luni. Vulnerabilizaţi în acest fel statul. Dacă se întâmplă o recesiune majoră în Europa care ne-ar afecta Parlamentul nu s-ar mai putea reuni pentru măsuri anticriză nici în sesiune extraordinară.

  • Avem datoria să venim cu propuneri serioase, nu cu găselniţe care ar da şi mai multe bătăi de cap românilor şi care ar crea nemulţumiri şi în rândul reprezentaţilor minorităţilor.

  • Credem că în realitate domnii Ponta şi Antonescu s-au obişnuuit atât de mult în concediu încât doar vor să şi-l prelungească. Domnul Antonescu a fost mereu în concediu domnia sa nu e afectat de nimic.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS
Categories: Sintetic